Legea islamică

Shari'a (ar.: šarī‘a "calea cea bună", avea în preislam sensul de "cărare ce duce la o oază", aşadar singura cărare care-i garanta viaţa celui ce-o urma) este legea islamică ce cuprinde totalitatea poruncilor lui Dumnezeu aşa cum au fost ele păstrate în Coran şi în Sunna (Cutuma, bazată pe hadīth-uri) sau deduse, uneori, prin alte mijloace . Erudiţii musulmani au elaborat o ştiinţă numită fiqh (jurisprudenţa islamică) referitoare la shari'a prin care se încearcă găsirea unor răspunsuri la toate problemele vieţii, de la cele mai simple şi banale, legate de cotidian, până la cele mai complicate, legate de doctrină. Legea se referă la cei "Cinci Stâlpi" ai islamului, la dogmă, la dreptul privat, la dreptul penal, la viaţa socială, familială, la interdicţii alimentare, la impunerea unei anumite vestimentaţii (mai ales în cazul femeilor) etc.

Legea islamică se bazează pe cinci postulate care guvernează întreaga viaţă a unui musulman:

+ datoria obligatorie (ar. : fard) care trebuie îndeplinită întocmai, aşa cum a fost prescrisă. fără nici o abatere. Cel ce încalcă o datorie obligatorie este supus pedepsei lui Dumnezeu în Viaţa de Apoi şi pedepsei legiuitorului în această viaţă;
+ îndatorirea (ar. : wāği sau ceea ce este de dorit a fi îndeplinit având ca model faptele profetului Muhammad. Dacă musulmanul îndeplineşte îndatorirea va fi răsplătit, dacă nu o îndeplineşte nu va fi pedepsit, ci va fi considerat doar neglijent;
+ lucrul îngăduit (ar. : halāl), ceva ce este permis, licit (în orice domeniu : alimentar, vestimentar, social etc.);
+ lucrul nerecomandabil (ar. : makrūh, "detestabil", "scârbos, un lucru pe care Legea l-a interzis, însă fară să insiste asupra acestei interziceri.
+ lucrul interzis (ar. : harām), un lucru oprit total de către Legiuitor, iar săvârvirea lui atrage după sine atât pedeapsa în Lumea de Apoi, cât şi o pedeapsă în lumea aceasta.

Legea islamică la nivel de guvernare si justiţie socială se aplică doar acolo unde la conducere se află un guvern islamic.

Există şcoli diferite şi mişcări în cadrul islamului care permit o anumită flexibilitate. Mai mult, islamul este o religie foarte diversă pe măsură ce multe culturi l-au adoptat. În acelaşi timp totuşi, se pot decela anumite constante ale gândirii juridice islamice, care traverseaza atât timpul cât şi spaţiul. Explicaţia acestui fenomen stă în unicitatea surselor care stau la baza viziunii juridice a Legii islamice, şi deşi aceasta din urmă este interpretabilă şi modernizabilă, ea comportă totuşi anumite linii directoare greu de adus la zi, o dovadă fiind şi dificultăţile majore cu care se confruntă toate statele islamice în procesul lor de modernizare şi democratizare drepturile omului.

Obligaţiile musulmanului

Obligaţiile musulmanului se constituie, în primul rând, din "Cei Cinci Stâlpi" (ar.: al-arkan al-khamsa). Pentru ducerea la îndeplinire a acestor obligaţii, musulmanul trebuie să fie major şi cu mintea întreagă. De asemenea, înainte de a începe îndeplinirea uneia dintre obligaţii, el trebuie să-şi exprime (în sinea lui) intenţia (ar.: niyya) a ceea ce vrea să facă, adică să conştientizeze pe deplin actul respectiv. Din această cauză, îndeplinirea unei obligaţii este precedată de o serie de pregătiri (cum ar fi spălările rituale, de exemplu) care au exact această menire.

* Mărturisirea de credinţă (ar.: šahāda), prin care o persoană îşi exprimă apartenenţa la islam, şi care constă în afirmarea unicităţii lui Dumnezeu, al cărui trimis este Muhammad: lā ilāha illā allāh wa muhammad rasūlu-llāh "Nu exista Dumnezeu în afară de Allah, iar Muhammad este trimisul lui Allah".

* Rugăciunea (al.: salāt),ce constă într-un ansamblu de gesturi - prosternări, îngenuncheri, înclinări - însoţite de rostirea unor formule rituale, se desfăşoară de cinci ori pe zi, în momente bine precizate, anunţate de muezin (fie direct prin vocea sa , fie printr-o înregistrare): rugăciunea din zori (Fajr ), de la prânz (Dhuhr ); de după-amiază (Asr ), de dinainte de apusul soarelui (Maghrib), de după lăsarea serii (Isha'a ). Vinerea, la prânz, are loc rugăciunea comunitară la moschee, rugăciune însoţită de predica (khutba) imamului.

* Postul (ar.: sawm), ce constă în abţinerea de la mâncare, băutură, relaţii sexuale pe timpul zilei (începând cu puţin înainte de răsăritul soarelui până după asfinţitul acestuia)pe tot parcursul lunii Ramadan, a IX-a lună a calendarului islamic.

* Dania (ar.: zakāt), care reprezintă a 40-a parte (2,5%) din economiile ţinute mai mult de un an, cu puţine excepţii, pentru fiecare musulman a cărui avere depăşeşte media, şi 10% sau 20% din producţia agricolă. Aceşti bani sau produse vor fi distribuite săracilor.

* Pelerinajul (ar.: hağğ), realizat în primele două săptămâni ale lunii dhū-l-hiğğa, la Mecca şi în împrejurimile sale, care este obligatoriu o dată în viaţă pentru cei care au posibilitatea materială.

Notă: Războiul sfânt (ar.: ğihād) a fost considerat al şaselea stâlp doar de către kharigiţi.