Marea Moarta si manuscrisele ei..

Acum 50 de ani in cateva pesteri din desertul Iudeii nu departe de tarmul de nord-vest al Marii Moarte au fost descoperite intamplator stravechi manuscrise religioase, texte in parte cu caracter canonic dar si apocrife, cunoscute astazi sub denumirea de Manuscrisele de la Marea Moarta. Aceasta descoperire a fost considerata cea mai importanta de acest fel, de la descoperirea in 1844 si in 1859 a tezaurului de manuscrise aflate in manastirea Sfanta Ecaterina de pe Muntele Sinai.

Descoperirea primelor manuscrise in desertul Iudeii a fost pur intamlatoare. In primavara anului 1947 sau poate chiar 1945, nu se stie cu precizie nici data nici imprejurarile cand a avut loc aceasta descoperire epocala, beduinii din desertul Iudeii pasteau caprele si oile in regiunea Wadi Qurman. Un tanar beduin, Mohamed eb-Dib (Mohamed Lupul) cautand o capra ratacita de restul turmei a descoperit intr-una din multele pesteri raspandite in zona, niste suluri din piele scrise in ebraica si care mai tarziu s-au dovedit a avea o vechime de peste 2000 de ani.

De la descoperirea lor de catre pastorii beduini manuscrisele au avut parte de o viata, am putea spune plina de aventuri, trecand de la un proprietar la altul, devenind obiecte de tranzactie comerciala sau lasate in asteptare pentru descifrare sau comercializare.

Evenimentele legate de aceste manuscrise se desfasoara in jurul a trei institutii situate in orasul Ierusalim: manastirea siro-iacobita de rit monofizic ( biserica siro-iacobita este o ramura a crestinismului care nu recunoaste dogma oficiala crestina despre dubla natura,umana si divina, a lui Iisus, ci numai pe cea divina), scoala americana de studii orientale si Universitatea din Ierusalim.

Astfel in 1947 cativa pastori din tribul taamnirilor veniti la Bethleem pentru a-si vinde produsele si a-si cumpara marfurile necesare au oferit spre vanzare, unui anticar, cateva manuscrise pe pergamnet, pentru o suma modesta. Acesta a refuzat si atunci beduinii s-au adresat unui negustor care avea si un atelier de cizmarie, pentu cumpararea bucatilor de piele. Acest negustor, Halila Iskander, cunoscut si sub numele de Kando, fiind membru al comunitasii siro-crestine a realizat ca se afla in fata unor maanuscrise vechi si il instinteaza pe mitropolitul bisericii, Mar Atanasie, care era si staretul manastirii Sfantul Marcu. Acesta nu cunostea limba manuscriselor dar si-a dat seama cu sunt foarte valoroase pentru ca ele proveneau din regiune Qurman, regiune nelocuita de secole, fapt ce oferea garantia vechimii lor. Staretul a vrut sa ia legatura cu beduinii dar taamirii plecasera.

Un timp nu s-a mai auzit nimic despre aceste manuscrise, dar Kando, negustorul a carui pravalie era cautata de beduini, a fost instiintat sa-i anunte pe pastori ca staretul era interesat de cumararea bucatilor de piele.

Astfel s-a reusit cumpararea unora dintre aceste manuscrise, unele de catre staretul Atanasie iar altele, mai putine de catre profesorul Sukenik de la Universitatea din Ierusalim., in total sapte suluri.

Doua dintre suluri cuprindeau fragmenete ale aceluiasi manuscris asa-numitul Statut al comunitatii iar printre celelalte se afla textul complet al Cartii proorocului Isaia. De pe un sul prost conservat oamneii de stiinta au descifrat numle Lamateh si l-au intitulat Apocalipsul lui Lamateh, ca mai apoi dupa ce a fost desfasurat si restaurat sa primeasca numele de Apocriful Genezei caci continea povestea inflorita a Cartii Facerii din Biblie.

Profesorul Sukenik este cel dintai care a publicat descrierea primelor manuscrise, in 1948 sub titlul" Sulurile tainuite". Prima editie integrala a textelor celor sapte suluri a aparut mult mai tarziu, dupa moartea profesorului Sukenik, sub indrumarea elevilor si colaboratorilor sai care i-au continuat munca, in special a fiul sau Ygal Yadin. Au aparut intai descrierea primelor sase suluri in ebraica si mai apoi al saptelea in engleza, acestea fiind o mica parte a textelor cunoscute sub numele de „Manuscrisele de la Marea Moarta“.

In decursul timpului staretul manastirii Sfantul Marcu, Atanasie, intelegand valoarea adevarata a manuscriselor a continuat cercetarea pesterilor din deset cu ajutorul oamenilor manastirii si desi a declarat ca nu a mai gasit nimic, este posibil sa fi gasit totusi fragmentele ce lipseau din manuscrisele achizitionate, precum si alte materiale, pe care mai tarziu le-a oferit spre verificarea competenta a specialistilor, pentru a se convinge inca o data de autenticitatea lor, dar declarand ca aceste manuscrise au fost gasie in incinta manastirii. Era poate o masura de protectie, pentru ca acestea sa nu intre in posesia statului pe teritoriul caruia fusesera gasite.

Nu se stie insa cate manuscrise s-au pierdut in perioada lunga a cautarilor de catre pastorii seminomazi care nu stiau sa le manuiasca pentru a le proteja si a nu le deteriora si pentru care ele reprezentau doar o sursa de venit.

O buna bucata de vreme aceste cautari de noi manuscrise si descifrari ale manuscriselor deja cunoscute au trenat desi in zona se gaseau multe institutii stiintifice specializate in filologie clasica si studii biblice. O explicatie ar fi framantarile politice ce aveau loc in zona si aparitia celor doua state noi, Iordania si Israel care au impartit in doua orasul Ierusalim si astfle institutiile s-au trezit despartite unele de altele, comunicarea fiind ingreunata de problemele politice.

In anii care au urmat de la descoperirea primelor manuscrise au fost cercetate in jur de 300 de pesteri, naturale sau sapate de mana omului; multe dintre acestea erau goale. In circa 30 de pesteri s-au gasit resturi de cultura materiala de interes minor pentru stiinta dar in alte 11 pesteri din regiunea Qumran si de la Wabi Murabb’at ca si in ruinele manastirii Sfantul Sava s-au gasit depozite de manuscrie de valoare, achizitionate fie de la beduini, fie de la negustori care le cumparasera de la pastorii taamiri.

In total au fost descoperite asemenea mansucrise (precum si monezi si alte obiecte ) in jur de 40 000 fragmente reprezentand vestigiile a aproximativ 600 de carti, scrise in piele (pergamnet), papirus si tablete de cupru in opt limbi si dialecte, texte cuprinzand o perioada de un mileniu( secolul al III-lea i.Hr. - secolul al VII-lea d. Hr.).

Cele sapte mansucrise din prima pestera (achizionate in mare parte de staretul Atanasie si pe de alta parte de profesorul Sukenik) sunt insa printre cele mai importante.

La studierea manuscrisselor descoperite in desertul Iudeii au participat paleografi, arheologi, filologi istorici, cercetarori ai artei antice, etc.

Compararea acestor manuscrise cu altele gasite cam in aceeasi regiune, cu caractere asemanatoare, la fel de vechi, precum si cu alte documente decoperite de-a lungul secolelor poate conduce la concluzia ca manuscrisele ascunse in imprejurimile Marii Moarte de comunitatea din Qurman au fost scoase la diferite date, insiruite de-a lungul secolelor. Se poate insa ca nu fiecare descoperire sa fi fost consemnata in scris si nu toate au ajuns pana in zilele noastre. Printre manuscrisele asemanatoare putem da exemplu manuscrisele descoperiet in 217 in apropiere de Ierihon, de catre Origene, teolog vestit al crestinismului primitv, manuscrise continand o versiune greaca a Cartii Pasalmilor alaturi de alte carti in greaca si ebraica, intr-un vas de argila si scrisoarea mitropolitului nestorian la Seleuciei, Timotheos , miytropolitului Sergios al Elamului in care arata o intamplare asemanatoare cu cea din Qurman : decoperirea intr-o pestera, langa Ierihon, de catre niste vanatori, a unor carti, printre care peste 200 de psalmi ai lui David, unele versete ale Bibliei si citate din Noul Testamnet.

Deci se pot trage doua concluzii din descoperirile facute. Una ar fi existenta unei „secte a pesterilor“ in regiune Marii Moarte, dovezi in acest sens intinzandu-se pe doua milenii, ea fiind atestata in timpul domniei imparatului Augustus (anul 31 i.Hr. - 14 d. Hr.) apoi descoperirea lui Origene din anul 217 a manuscriselor din pesterile de langa Ierihon, iar in anul 800 mitropolitul Timothes relateaza despre descoperirea unor manuscrise intr-o incapere sapata in stanca si in fine descoperirea tot in vase de lut a manuscriselor din pesterile din regiunea Qurman, nu departe de Ierihon, a celebrelor Manuscrise de la Marea Moarta.

Alta concluzie este legatura care ar exista intre comunitatea din Qumran si secta karaimilor. Aceasta ipoteza pare a fi confirmata de un manuscris din Qumran care este o versiune mai veche a unui manuscris al karaimilor gasit int-o sinagoga din Cairo. Exista asemanari evidente intre ideologiile comunitatii din Qumran si secta iudaica a karaimilor - care isi spuneau Fii Bibliei -, care a aparut in secolul al VIII-lea in Asia Mica, raspandindu-se apoi in Egipt, Spania, Crimeea, Caucaz, Lituania.

Numele de Qumran nu figureaza in Biblie si nici in vechea toponimie a Palestinei. Unii cercetatori sunt de parere ca acesta este traducerea araba a denumirii ebraice Gomora.

Cand au fost folosite prima oara pesterile din regiune nu se stie. Este sigur ca ele au fost abandonate in anul 70 in timpul rascoalei impotriva stapanirii romane. In Iordania pe o terasa de marmura de langa Marea Moarta s-au descoperit ruinele unei cladiri mari, cu multe incaperi, cu constructii anexe, cisterne, apeducte, precum si incaperi de copiat manuscrise. Numele arab al locului este Khirbet Qumran adica ruinele Qumran. S-au descoperit aici 1100 de amfore, in apropiere un cimitir cu 1000 de morminte, monede din perioada primilor procuratori ai lui Augustus si pana la izbucnirea rascoalei din anul 67. Se pune intrebarea cine erau locuitorii asezarii din regiunea Qumran. Probabil ca acestia nu locuiau tot timpul in pesteri ci numai in vremuri vitrege si tot acolo isi ascundeau si manuscrisele in vase de lut. La mica distanta de vechile cladiri s-a descoperit o pestera artificiala in care se aflau mii de fragmente de manuscrise in ebraica si aramaica, provenind de la 400 de carti, biblioteca a comunitatii din Qumran. Autenticitatea acestor texte nu pooate fi pusa la indoiala deoarece falsificarea lor ar fi imposibila iar testele cu carbon 14 au dovedit vechimea lor.

Cel mai important manuscris il constituie Statutul comunitatii (initial primise alt nume: Manual de disciplina). Fragmente ale aceluiasi text, mai mult sau mai putin ingrijite, au fost descopreite in mai multe pesteri ceea ce dovedeste ca reglementa viata comunitatii si ca era socotit deosebit de important daca la ivirea unei primejdii fiecare cauta sa-si puna la adapost propiul exemplar.

Statul vorbeste despre un intemeietor, obiect al veneratiei membrilor comunitatii, caruia i se spune „invatator al dreptatii“ sau „unicul Legiuitor“. Membrii comunitatii practicau unele ritualuri care se reintalnesc mai tarziu la crestini, precum botezul si masa sfanta. Cecetatorii au observat imediat asemanarea cu unele paragrafe din manuscrisul descoperit la Cairo denumit Documentul de la Damasc, document in care se vorbeste de asemenea despre „Invatatorul dreptatii“.

Polemicile, discutiile, interpretarile, studiul manuscriselor de la Marea Moarta au continuat ani si ani de-a randul.

Problema cea mai aprig discutata a fost legatura dintre comunitatea din Qumran (pe care unii o considera ca ar fi esenieni, altii doar o ramura a esenienilor ) si crestinismul primitiv. Aceasta deoarece exista o serie de analogii, asemanari dintre paracticile acestei comunitati si crestinismul primitiv. Asemanarile dintre „Invatatorul dreptatii “ care a murit pentru ideile sale cu cel putin 100 de ani inaintea lui Christos a suscitat dicutii care poate mai continua. Oricum manuscrisele de la Marea Moarta au declansat adevarate revolutii in studierea Bibliei si a Noului Testament.

Astfel descoperirea intamplatoare a pastorului nomad a dus la discutii patimase legate de controversatele probleme din istoria religiilor: problema originii si a izvoarelor crestinismului.

In cadrul acestor discutii la care participa filologi, paleografi, arheologi, teologi istorici, publicisti de cele mai diferite nuante, si pe masura descifrarii si studierii textelor, a acumularii de material faptic s-au conturat trei directii: cei care pledeaza in favoarea legaturii indisolubile intre manuscrisele de la Qumran si literatura Noului Testament, clericii si teologii ortodocsi care vad in interpretarea continutului manuscriselor o subminare a tezei fundamnetale a religiei crestine privind esenta divina a lui Christos si unicitatea „revelatiei “sale si a treia categorie adeptii asa numitei orientari „liberale“ sau „istorice“ care se situeaza intre celelalte doua. „ Crestinismul nu s-a nascut din vid “ este premisa de la care pornesc acestia din urma. Orientarea acestora este limpede: ideologia crestina nu este originala, cum nu sunt originale nici organizarea sociala si ritualurile comunitatii crestine primitive. Caracterul specific al crestinismului este dat de esenta divina a intemeietorului .

Informatiile furnizate de Manuscrisele de la Marea Moarta ilustreaza nu numai mediul istoric concret si atmosfera spirituala in care a luat nastere primele comunitati crestine, dar aduc si unele date noi cum ar fi cea a „Invatatorului dreptatii“ care nu este mentionat in vreun alt izvor cunoscut. De asemenea aceste manuscrise pun la dispozitia cercetatorilor izvoare autentice pentru studierea miscarilor social politice si ideologice din Siria si Palestina precum si despre Iudeea.

Diferite stiinte si discipline ( filologia, lingvistica, paleografia - grafica si tehnica scrisului, lexicul, sintaxa limbii vorbite in acea epoca, istoria si evolutiei alfabetului, istoria dreptului - practica juridica in Palestina, dreptul babilonian, dreptul egiptean, geografia si toponimia ) gasesc in textele manuscriselor de la Marea Moarta teren de cercetare.

Dintre cele 40 000 de fragmente de manuscrise descoperite in regiunea Marii Moarte s-a publicat destul de putin. Mare parte a manuscriselor se afla poate inca in curs de descifrare si editare si nu este exclus sa apara noi date despre primele comunitati crestine.

Manuscrisele de la Marea Moarta isi merita pe deplin aprecierea de cea mai importanta descoperire arheologica din perioada postbelica.

Scrierile conțin cea mai completă copie a cărții lui Isaia, texte de rugăciuni, interpretări biblice, fragmente de poezii, texte de înțelepciune, dar și o listă a tuturor locurilor funerare unde erau ascunse obiectele sacre și profane ce alcătuiau tezaurul Templului de la Ierusalim înainte de a fi distrus de către romani în anul 70 d.Hr.